Acidul hialuronic este o substanta care se gaseste in mod natural in organism, in special in piele si articulatii, dar si in multe produse medicale, produse de ingrijire si nu numai. Iata ce rol are si cum se utilizeaza acidul hialuronic.
CUPRINS:
1. Ce este acidul hialuronic?
2. Functii si beneficii
3. Efecte secundare posibile si precautii
4. Forme de utilizare
Ce este acidul hialuronic?
Acidul hialuronic, cunoscut si sub numele de hialuronan, este o substanta limpede, lipicioasa, produsa in mod natural de corp. Cele mai mari cantitati se gasesc in piele, tesut conjunctiv si ochi. Functia sa principala este de a retine apa pentru a mentine tesuturile bine lubrifiate si hidratate – este un umectant, substanta care retine apa. Odata cu varsta, depozitele de acid hialuronic ale organismului scad. Factori precum fumatul si poluarea aerului pot accelera, de asemenea, acest proces.
Functii si beneficii
Acidul hialuronic se gaseste in cele mai mari concentratii in piele, ochi si articulatii. Acidul hialuronic utilizat ca substanta activa sau supliment este extras din creasta de cocos sau produs in laborator. Poate fi folosit in timpul anumitor operatii chirurgicale, inclusiv pentru cataracta, transplantul de cornee si repararea unei retine detasate si a altor leziuni oculare. De asemenea, este uneori folosit pentru injectare in genunchi la pacientii cu osteoartrita.
Acidul hialuronic si sanatatea pielii
Aproximativ jumatate din acidul hialuronic din corp este prezent in piele, unde se leaga de apa pentru a ajuta la pastrarea umiditatii. Cu toate acestea, procesul natural de imbatranire si expunerea la factori precum radiatiile ultraviolete, fumul de tigara si poluarea pot scadea cantitatea din piele. Pentru a mentine sanatatea pielii se pot recomanda suplimente cu acid hialuronic sau produse de ingrijire cu acid hialuronic. Atunci cand sunt aplicate pe suprafata pielii, cremele si serurile cu acid hialuronic pot reduce ridurile, roseata si dermatita. Uneori se folosesc si injectii cu acid hialuronic pentru umplerea ridurilor de expresie.
Acidul hialuronic si efectele anti-imbatranire
Acidul hialuronic poate reduce semnificativ profunzimea ridurilor si poate creste fermitatea si elasticitatea pielii. Efectele anti-imbatranire ale produselor cu acid hialuronic pot varia de la persoana la persoana, in functie de alti factori care influenteaza pielea, cum ar fi genetica, nutritia, fumatul si consumul de alcool, poluarea si expunerea la soare.
Imbatranirea pielii este un proces multifactorial ce implica doua mecanisme distincte si independente: imbatranirea intrinseca si extrinseca. Pielea tanara isi pastreaza rezistenta si flexibilitatea, printre altele, datorita continutului ridicat de apa. Leziunile externe zilnice, pe langa procesul normal de imbatranire, provoaca pierderea umiditatii. Molecula cheie implicata in umiditatea pielii este acidul hialuronic (HA) ce are o capacitate unica de retinere a apei.
Utilizarile acidului hialuronic in cosmetica
Acidul hialuronic este disponibil in creme de fata, seruri si fiole cu acid hialuronic, masti de fata cosmetice etc. Nivelurile de acid hialuronic din piele scad semnificativ pe masura ce oamenii inainteaza in varsta, ceea ce poate duce la deshidratarea pielii si aparitia ridurilor.
Acidul hialuronic vine in diferite dimensiuni moleculare. Moleculele mai mari, desi sunt mai eficiente in legarea apei si ofera hidratare, nu pot patrunde in piele. Atunci cand sunt aplicate local (pe piele), aceste molecule raman deasupra pielii, oferind hidratare doar la suprafata. Moleculele mai mici, care leaga mai putina apa decat moleculele mai mari, pot patrunde mai profund in piele (desi numai in epiderma). Pentru o hidratare maxima a suprafetei pielii, alegeti un produs care contine molecule de acid hialuronic intr-o varietate de dimensiuni.
Acidul hialuronic este, de asemenea, utilizat sub forma injectabila. Adauga volum prin umplerea fizica a zonei, precum si prin extragerea apei pentru a intensifica efectul de umplere. Poate fi folosit pentru umplerea ridurilor, imbunatatirea aspectului pielii, pentru cearcane, hidratarea si umplerea buzelor etc.
Tipuri de acid hialuronic
Exista trei tipuri de acid hialuronic:
- Acidul hialuronic hidrolizat este acidul hialuronic ce a fost descompus in elemente suficient de mici pentru a patrunde in piele. Este hidratant, dar nu este cea mai buna optiune de hidratare, fiind indicat mai ales pentru persoanele care au pielea grasa sau mixta, pentru a evita suprahidratarea.
- Hialuronatul de sodiu patrunde mai profund in piele si ofera rezultate mai bune, desi efectele nu dureaza foarte mult. Este indicat pentru persoanele care au pielea normala, deoarece permite hidratarea, dar nu un efect prea puternic si de lunga durata. Se gaseste de obicei in seruri.
- Hialuronatul de sodiu acetilat are beneficiile hialuronatului de sodiu, dar cu rezultate mai indelungate. Este mai potrivit pentru persoanele care au nevoie de multa hidratare, cum ar fi cele cu pielea uscata, cele care traiesc in zone uscate sau pentru ingrijire in lunile de iarna.
Exista, de asemenea, acid hialuronic supliment – capsule sau geluri – nutricosmetice.
Acid hialuronic pentru vindecarea ranilor
Acidul hialuronic poate ajuta la vindecarea ranilor prin sustinerea hidratarii pielii. Poate accelera vindecarea ranilor prin controlul inflamatiei si redirectionarea vaselor de sange catre zonele de piele deteriorata. Are, de asemenea, proprietati antibacteriene, deci poate ajuta la reducerea riscului de infectie atunci cand este aplicat pe rani.
Ameliorarea durerilor articulare
Lichidul sinovial lubrifiaza si amortizeaza articulatiile. Acest lichid contine acid hialuronic. In timp, acidul hialuronic din lichidul sinovial se descompune, ceea ce contribuie la durerea si rigiditatea articulatiilor. Din acest motiv, adesea medicii recomanda suplimente sau injectii cu acid hialuronic pentru osteoartrita.
Simptomele refluxului de acid
Noi cercetari sugereaza ca suplimentele cu acid hialuronic pot ajuta la reducerea simptomelor de reflux acid. Cand apare reflux gastric, continutul stomacului este regurgitat in gat, provocand durere si deteriorarea mucoasei esofagului. Acidul hialuronic poate ajuta la calmarea mucoasei deteriorate a esofagului si la accelerarea procesului de recuperare. Sunt necesare mai multe studii, insa, pentru a sustine aceste date.
Disconfort ocular si ochi uscati
Deoarece acidul hialuronic este util in pastrarea umiditatii, este adesea folosit pentru a trata ochii uscati. Picaturile de ochi ce contin acid hialuronic pot reduce simptomele si imbunatatesc sanatatea ochilor. Lentilele de contact care contin acid hialuronic cu eliberare lenta sunt, de asemenea, dezvoltate ca un posibil tratament pentru ochiul uscat.
Efecte secundare posibile si precautii
Acidul hialuronic este, in general, sigur de utilizat, cu putine efecte secundare raportate. Deoarece organismul il produce in mod natural, reactiile alergice sunt foarte rare. In general, suplimentele de acid hialuronic, produsele topice si injectiile par a fi sigure atunci cand se respecta instructiunile privind modul de utilizare. Cu toate acestea, acidul hialuronic poate produce efecte secundare adverse si reactii alergice uneori.
Injectiile cu acid hialuronic in piele sau articulatii prezinta un risc mai mare de efecte secundare. Cu toate acestea, reactiile negative sunt in mare parte asociate cu procedura de injectie, nu cu acidul hialuronic in sine. Persoanele care primesc injectii care contin acid hialuronic pot prezenta urmatoarele reactii adverse, care ar trebui sa se reduca in decurs de o saptamana: durere, roseata, mancarime, umflatura. Aceste reactii adverse apar in general ca urmare a procesului de injectare, nu din cauza solutiei de acid hialuronic in sine.
In general, oamenii ar trebui sa discute cu medicul inainte de a lua orice supliment suplimentar, mai ales daca urmeaza anumite tratamente sau daca au o afectiune cronica.
Forme de utilizare
Acidul hialuronic este disponibil intr-o varietate de forme diferite.
Acid hialuronic oral
Comprimatele de acid hialuronic pot fi utile pentru tratarea mai multor probleme, inclusiv pentru hidratarea pielii si reducerea ridurilor si pentru durere articulara. Discutati cu medicul inainte de a utiliza orice forma de suplimente, deoarece acestea pot interactiona cu alte medicamente. Majoritatea suplimentelor de acid hialuronic sunt vandute sub forma de tablete, capsule, gel sau lichid.
Acid hialuronic topic
Acidul hialuronic topic poate veni sub urmatoarele forme:
- creme;
- lotiuni;
- seruri;
- unguente;
- fiole.
Acidul hialuronic poate ajuta la cresterea nivelului de umiditate al pielii si la reducerea semnelor de imbatranire. Cand alegeti un produs de ingrijire a pielii cu acid hialuronic, verificati daca greutatea sa moleculara este mentionata. Acizii cu greutati moleculare mai mici pot patrunde mai usor in piele si pot fi mai eficienti in combaterea ridurilor.
➡️ Vezi aici gama de produse de ingrijire Hada Labo, cu Super Hyaluronic Acid – o combinatie japoneza unica de 3 tipuri de acid hialuronic, ce hidrateaza pielea in profunzime, redandu-i finetea.
Acid hialuronic injectabil
Deoarece organismul produce acid hialuronic in mod natural, riscurile ca o persoana sa aiba o reactie alergica sunt scazute. Prin urmare, acidul hialuronic sub forma de injectii poate avea o serie de utilizari. Poate avea beneficii medicale si cosmetice. Un scop cosmetic pentru acidul hialuronic este umplerea ridurilor.
Referinte:
(1) https://www.health.harvard.edu/blog/the-hype-on-hyaluronic-acid-2020012318653
(2) https://www.healthline.com/nutrition/hyaluronic-acid-benefits#TOC_TITLE_HDR_10
(3) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3583886/
(4) https://www.medicalnewstoday.com/articles/326200
(5) https://www.medicalnewstoday.com/articles/hyaluronic-acid-benefits#summary