Daca te simti extrem de obosit constant si odihna nu pare sa ajute, ar putea fi vorba despre sindromul de oboseala cronica. Iata care sunt simptomele asociate, cauzele si ce solutii exista.

CUPRINS:

1. Oboseala – intre normal si cronic
2. Ce este sindromul de oboseala cronica?
3. Care sunt simptomele sindromului de oboseala cronica?
4. Care sunt cauzele?
5. Metode de diagnostic
6. Ce implica tratamentele?

Oboseala – intre normal si cronic

Oboseala este definita ca o lipsa de energie si motivatie, slabiciune la nivel fizic si mental. Este normal sa ne simtim obositi uneori, insa aceasta stare este de obicei una tranzitorie. In general este data de privarea de somn, efort fizic sau intelectual intens, un program supraincarcat, consumul anumitor alimente ce predispun la oboseala (dulciuri, carnuri procesate, carbohidrati rafinati, alimente prajite etc.). Dupa odihna, aceasta oboseala ar trebui sa treaca – este considerata o oboseala „normala”. Sigur ca este diferita de starea de somnolenta.

Oboseala acuta apare dupa episoade mai scurte de efort sau solicitare si necesita o perioada mai lunga de relaxare si somn pentru a se reduce. Insa, starile persistente de oboseala, extenuare, pot indica anumite probleme medicale (inclusiv anemie, diabet, probleme cu tiroida, anxietate, apnee de somn, boli de inima, depresie, fibromialgie, obezitate, probleme ale sistemului imunitar etc.) sau carente nutritive.

Oboseala cronica este reactia organismului la mai multi factori care au dus la epuizare – factori fizici sau emotionali. Aceasta dureaza mai mult si debutul este brusc. In caz de sindrom de oboseala cronica, oboseala devine persistenta, coplesitoare. Nu se reduce nici dupa somn si poate sa includa si ameteli si probleme de echilibru. Este diferita de sindromul burnout sau sindromul arderii complete, manifestat mai ales la nivel emotional – oboseala emotionala. Desi acestea se aseamana foarte mult, in caz de burnout vorbim adesea despre cauze in principal psihologice si emotionale (stres emotional). In caz de sindrom de oboseala cronica vorbim in special despre cauze fizice, factori ce tin de stilul de viata si de mediu.

ce este oboseala cronica

Ce este sindromul de oboseala cronica?

Sindromul de oboseala cronica este cunoscut si sub denumirea de encefalomielita mialgica. Este o tulburare complexa caracterizata prin oboseala extrema care dureaza cel putin 6 luni si care nu poate fi explicata pe deplin printr-o afectiune medicala subiacenta. Oboseala se agraveaza la efort fizic sau mental si nu se amelioreaza la odihna.

Care sunt simptomele sindromului de oboseala cronica?

Simptomele sindromului de oboseala cronica variaza. Cel mai frecvent simptom este oboseala coplesitoare continua, inexplicabila (descrisa adesea prin simptome asemanatoare gripei), care se agraveaza dupa efort fizic sau mental. Nivelul de activitate care declanseaza oboseala cronica va varia de la persoana la persoana si poate depinde de cat de grava este starea lor. Pentru a putea fi stabilit diagnosticul de oboseala cronica, oboseala trebuie sa fi durat cel putin 6 luni si sa nu fie explicata de alte cauze sau afectiuni.

O conceptie gresita comuna este ca persoanele cu sindrom de oboseala cronica sunt pur si simplu foarte obosite. Oboseala persistenta si intensa este doar un simptom al acestui sindrom. Alte simptome pot include:

  • dureri de cap;
  • dureri musculare;
  • dureri articulare;
  • dureri de gat;
  • probleme de memorie si de concentrare;
  • odihna si somnul nu amelioreaza starea;
  • ameteli;
  • modificari gastro-intestinale, cum ar fi greata, constipatie sau diaree;
  • sensibilitate la lumina sau zgomot, la unele alimente, medicamente sau substante chimice;
  • probleme cu reglarea temperaturii.

Unii oameni pot prezenta doar simptome usoare, dar altii pot dezvolta simptome mai severe.

Adesea, persoanele cu oboseala cronica observa ca anumite activitati simple incep sa aiba un impact mai mare asupra lor. De exemplu, o simpla plimbare, o iesire la cafea, pregatirea copilului pentru scoala sau drumul de la serviciu pana acasa pot cauza o oboseala intensa, neobisnuita, care persista destul de mult.

simptome de oboseala cronica

Care sunt cauzele?

Cauza exacta pentru sindromul de oboseala cronica ramane necunoscuta. Este probabil ca mai multi factori sa contribuie la dezvoltarea sa. Poate fi vorba despre modificari in sistemul imunitar si in biochimia corpului – legate de capacitatea organismului de a produce si transporta energie, sistemul imunitar, neurologic si hormonal, digestie, sistemul circulator etc. Se crede ca de obicei sindromul este declansat de o infectie virala, dar orice infectie poate fi un factor declansator. Unii oameni experimenteaza efecte continue ale infectiei date de COVID-19, cunoscute sub numele de long – COVID sau COVID de „lunga durata”. Alte cauze posibile pot fi toxine de mediu, traumatisme fizice, stres fizic sau emotional prelungit sau intens. Poate exista si o componenta genetica.

Cercetarile indica faptul ca oboseala cronica este mai frecventa la persoanele intre 40 – 50 de ani, iar femeile sunt mai predispuse decat barbatii. Factorii care pot contribui includ si:

  • suferinta emotionala sau fizica;
  • lipsa de somn;
  • dezechilibru hormonal;
  • activitate fizica prea intensa.

oboseala

Metode de diagnostic

Nu exista teste medicale pentru depistarea sindromului de oboseala cronica. Simptomele sunt similare cu ale multor alte afectiuni. Pentru a primi un diagnostic de oboseala cronica, medicul va exclude alte cauze potentiale si va revizui istoricul medical. Excluderea altor cauze potentiale ale oboselii este o parte cheie a procesului de diagnosticare. Unele afectiuni cu simptome care seamana cu cele ale sindromului de oboseala cronica includ:

  • mononucleoza;
  • scleroza multipla;
  • lupus;
  • hipotiroidism;
  • fibromialgie;
  • tulburare depresiva majora;
  • tulburari de somn.

De asemenea, efectele secundare ale anumitor medicamente, cum ar fi antihistaminice, pot imita si simptomele oboselii cronice. Pacientii pot fi diagnosticati cu sindrom de oboseala cronica numai dupa ce au avut simptome timp de 6 luni sau mai mult si acestea nu pot fi explicate de alte probleme medicale subiacente. De asemenea, oboseala in caz de sindrom de oboseala cronica nu este ameliorata prin odihna.

Ce implica tratamentele?

In prezent, nu exista un tratament specific pentru sindromul oboselii cronice. Fiecare persoana are simptome diferite si, prin urmare, poate necesita diferite tipuri de tratament pentru a gestiona tulburarea si a ameliora simptomele.

relaxare si reducerea oboselii

1. Abordari ce tin de stilul de viata

Principalele lucruri pe care le puteti face tin de stilul de viata:

  • Stabiliti-va un program zilnic echilibrat, prin alternarea perioadelor de activitate cu cele de repaus. Poate fi util sa apelati si la tehnici de managementul timpului. Impartiti sarcinile mai lungi in activitati mai scurte, cu pauze de odihna si relaxare, mentinand si un echilibru intre munca si viata personala.
  • Limitati aportul de cofeina.
  • Incercati sa evitati somnul in timpul zilei daca va afecteaza capacitatea de a dormi noaptea.
  • Stabiliti-va o rutina sanatoasa de somn – un program clar de somn, in care sa dormiti aproximativ 8 ore pe noapte. Mergeti la culcare la aceeasi ora in fiecare seara si treziti-va la aproximativ aceeasi ora in fiecare dimineata. Stabiliti o rutina placuta si relaxanta de seara care sa favorizeze somnul si o rutina de dimineata care sa va ofere structura.
  • Luati-va pauze de odihna dupa cum este necesar si apelati la tehnici de relaxare. Este important sa ne facem timp pentru sine, sa petrecem timp cu noi insine si sa facem acele activitati care ne dau o stare de bine.
  • Tineti un jurnal in care sa notati activitatile de peste zi si modul in care va simtiti, pentru a identifica acele lucruri care pot declansa oboseala mai intensa.
  • Adoptati o alimentatie sanatoasa, echilibrata si hranitoare si un stil de viata activ.

2. Medicamente – cand pot fi necesare?

De obicei, niciun medicament nu poate trata toate simptomele. De asemenea, simptomele se pot schimba in timp. Astfel, medicamentele depind de simptomele care apar si problemele asociate. Uneori medicii prescriu antidepresive daca este diagnosticata depresia, somnifere daca apar probleme cu somnul sau analgezice in caz de dureri.

3. Medicina alternativa

Acupunctura, tai chi, yoga, aromaterapia si masajul pot ajuta la ameliorarea simptomelor asociate cu oboseala cronica si pot fi benefice pentru relaxare.

4. Psihoterapia

Psihoterapia poate ajuta pacientii cu oboseala cronica sa recunoasca acei factori care pot agrava simptomele. Poate ajuta pacientul sa isi schimbe abordarea cand vine vorba despre activitatile zilnice si sa prioritizeze mai eficient sarcinile.

recuperare medicale pentru oboseala cronica

5. Activitate fizica si recuperare medicala

De asemenea, recuperarea medicala poate fi de ajutor. Poate favoriza imbunatatirea tonusului muscular, poate creste mobilitaea si flexibilitatea. Cand vine vorba despre activitate fizica, totul trebuie sa sa faca treptat – proces de adaptare la activitate fizica. Trebuie analizata in mod realist capacitatea de efort si intensitatea / durata sa fie crescute treptat.

 

Referinte:
(1) https://www.cdc.gov/me-cfs/index.html
(2) https://www.aafp.org/afp/2012/1015/p741.html
(3) https://www.healthdirect.gov.au/chronic-fatigue-syndrome-cfs
(4) https://www.healthline.com/health/chronic-fatigue-syndrome
(5) https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/chronic-fatigue-syndrome-cfs

Leave a comment