Testul de efort sau electrocardiograma (ECG) de efort este o procedura care se efectueaza in protocolul de diagnostic al unor boli de inima. Insa un test de efort este indicat si sportivilor amatori sau de performanta pentru evaluarea capacitatii fizice sau depistarea unor situatii in care efortul ar putea fi periculos pentru sanatate.

Ce este testul de efort?

Testul de efort presupune evaluarea activitatii cardiace prin electrocardiograma si masurarea tensiunii arteriale in timp ce pacientul merge pe banda de alergare sau pe bicicleta. Practic, se face efort asistat si controlat, iar astfel se verifica sanatatea inimii. Se urmareste traseul ECG in timpul efortului, la fiecare 2 minute cresc viteza si panta in cazul benzii sau rezistenta la pedale in cazul bicicletei.

Pacientul are pe piept un set de 10 electrozi care preiau impulsurile electrice transmise de muschiul inimii. Medicul cardiolog si asistenta urmaresc desfasurarea testului si sunt gata sa opreasca procedura in cazul unor complicatii.

Testul de efort ECG este rezultatul provocarii unui stres fiziologic (efortul fizic) si depistarea efectului acestui efort asupra cordului (electrocardiograma). Efortul fizic este standardizat, progresiv. Aparatul cardiovascular este monitorizat permanent cu ajutorul electrocardiogramei, se masoara tensiunea arteriala, saturatia de oxigen si alti parametri. Testul de efort dureaza in medie 15 minute.

Pregatirea pentru testul de efort

Inainte de efectuarea testului de efort trebuie respectate urmatoarele conditii:

  • Ultima masa trebuie luata cu cel putin 3 ore inaintea testului de efort.
  • Fumatul este interzis cu cel putin 2 ore inaintea testului.
  • Cafeaua, bauturile care contin cofeina, energizantele, alcoolul sunt contraindicate in ziua testului.
  • Testul de efort este contraindicat la mai putin de doua saptamani de la debutul unei boli infectioase (viroza, gripa, pneumonie).
  • Exercitiile fizice intense trebuie evitate cu 24 de ore inaintea testului la efort.

Testul de efort este precedat obligatoriu de un consult cardiologic si efectuarea unei electrocardiograme de repaus. Acestea sunt necesare pentru a exclude o boala cardiovasculara acuta sau o boala cardiaca preexistenta ignorata, care sa se agraveze la efort.

ekg sportivi

Indicatiile testului de efort

Testul de efort poate fi recomandat in urmatoarele situatii:

  • in diagnosticul tulburarilor de ritm cardiac care apar la efort;
  • pentru depistarea precoce a bolii ischemice la pacienti cu factori de risc, chiar daca nu au simptome: supraponderalitate, obezitate, diabet, fumatori, hipertesiune, colesterol crescut, istoric familial de infarct;
  • dupa un infarct miocardic pentru a verifica prognosticul pacientului si toleranta pacientului si pentru a stabili tratamentului;
  • in cazul persoanelor cu profesii ce presupun responsabilitatea pentru viata altor oameni: soferi profesionisti, piloti;
  • in cazul sportivilor profesionisti sau amatori, pentru evaluarea capacitatii functionale sau pentru depistarea unor situatii in care efortul ar putea fi periculos pentru sanatate.

Rezultate

Testul de efort este o metoda accesibila si neinvaziva utilizata in diagnosticul ischemiei cardiace induse de efort fizic. Electrocardiograma identifica acea parte a inimii care nu primeste suficient sange in timpul efortului. Acest test are o importanta deosebita in cazul persoanelor care sufera de cardiopatie ischemica. Anumite particularitati ale functionarii inimii (alimentarea inimii cu sange) pot fi investigate doar la efort fizic sustinut, in timp ce o electrocardiograma in repaus (cand pacientul este intins pe spate) nu poate evidentia anumite probleme. In plus, testul de efort poate pune in evidenta si aritmii cardiace (puls rapid, puls lent sau puls neregulat).

Dar trebuie retinut ca testarea efortului nu este suficienta pentru diagnosticarea cu precizie a cazurilor de ischemie cardiaca. Este folosit pentru a creste sau a reduce susceptibilitatea unor afectiuni coronariene si trebuie completat cu alte investigatii in cazul unor rezultate sugestive de boala.

test efort

Testul de efort – rezultat normal

Rezulta ca nu se depisteaza o deficienta coronariana, insa acest lucru nu exclude prezenta unui blocaj la nivelul arterelor. In functie de varsta pacientului si existenta unor factori de risc cardiovascular, medicul poate recomanda sau nu efectuarea unor investigatii suplimentare.

Testul de efort – rezultat anormal

Sugereaza o afectare coronariana semnificativa, adica o obstructie coronariana de peste 70%. Medicul va recomanda cu siguranta aprofundarea investigatiilor medicale pentru a confirma diagnosticul. In acest scop se efectueaza cel mai frecvent coronarografia.

Este important sa-i spuneti imediat medicului daca in timpul testului apar simptome cum ar fi: dureri in piept, dificultati de respiratie, ameteli, oboseala extrema. Medicul va opri imediat testul in aceste conditii. Tensiunea arteriala, ritmul cardiac si electrocardiograma sunt monitorizate inainte, in timpul testului si dupa incheierea acestuia.

Contraindicatiile testului de efort

Testul la efort este contraindicat persoanelor cu urmatoarele afectiuni:

  • hipertensiune arteriala si aritmii cardiace necontrolate cu ajutorul tratamentului;
  • infarct miocardic acut;
  • simptome coronariene in primele 48 de ore;
  • miocardita sau pericardita acuta;
  • embolie pulmonara acuta;
  • insuficienta cardiaca decompensata;
  • boli cardiace rare;
  • dizabilitati fizice, senzoriale sau mentale.

Leave a comment